marți, 8 decembrie 2009
joi, 26 noiembrie 2009
miercuri, 25 noiembrie 2009
Quotes...
The Universe does not always provide what you ask for. The Universe provides what you need
Those who fail to learn from history are doomed to repeat it. Those who fail to learn from history correctly. Why they are simply doomed.
“Hesitation is often the flaw of great intellect.”
“Wherever there is danger, opportunity lives as well.”
“The only way to beat a temptation is to give into it.” (asta mi se pare super)
“Pain is a reminder you’re alive.”
Good cannot exist without evil. Light without dark. They define one another. They are both inside us and around us.” (si asta e super)
Cavil: In all your travels, have you ever seen a star supernova?
Ellen: No.
Cavil: No. Well, I have. I saw a star explode and send out the building blocks of the universe, other stars, other planets, and eventually other life, a supernova, creation itself. I was there. I wanted to see it, and be part of the moment. And you know how I perceived one of the most glorious events in the universe? With these ridiculous gelatinous orbs in my skull. With eyes designed to perceive only a tiny fraction of the EM spectrum, with ears designed only to hear vibrations in the air.
Ellen: The five of us designed you to be as human as possible.
Cavil: I don’t want to be human. I want to see gamma rays, I want to hear X-rays, and I want to smell dark matter. Do you see the absurdity of what I am? I can’t even express these things properly, because I have to — I have to conceptualize complex ideas in this stupid, limiting spoken language, but I know I want to reach out with something other than these prehensile paws, and feel the solar wind of a supernova flowing over me. I’m a machine, and I can know much more, I could experience so much more, but I’m trapped in this absurd body. And why? Because my five creators thought that God wanted it that way.
Those who fail to learn from history are doomed to repeat it. Those who fail to learn from history correctly. Why they are simply doomed.
“Hesitation is often the flaw of great intellect.”
“Wherever there is danger, opportunity lives as well.”
“The only way to beat a temptation is to give into it.” (asta mi se pare super)
“Pain is a reminder you’re alive.”
Good cannot exist without evil. Light without dark. They define one another. They are both inside us and around us.” (si asta e super)
Cavil: In all your travels, have you ever seen a star supernova?
Ellen: No.
Cavil: No. Well, I have. I saw a star explode and send out the building blocks of the universe, other stars, other planets, and eventually other life, a supernova, creation itself. I was there. I wanted to see it, and be part of the moment. And you know how I perceived one of the most glorious events in the universe? With these ridiculous gelatinous orbs in my skull. With eyes designed to perceive only a tiny fraction of the EM spectrum, with ears designed only to hear vibrations in the air.
Ellen: The five of us designed you to be as human as possible.
Cavil: I don’t want to be human. I want to see gamma rays, I want to hear X-rays, and I want to smell dark matter. Do you see the absurdity of what I am? I can’t even express these things properly, because I have to — I have to conceptualize complex ideas in this stupid, limiting spoken language, but I know I want to reach out with something other than these prehensile paws, and feel the solar wind of a supernova flowing over me. I’m a machine, and I can know much more, I could experience so much more, but I’m trapped in this absurd body. And why? Because my five creators thought that God wanted it that way.
Je is dead...long live Je
Blogul lui Je s-a dus. Je a disparut. O sa ne fie dor de el dar asta e. Je a avut un rol. A existat cu un scop. Rolul lui s-a incheiat. Noi speram ca a facut o diferenta. Timpul ne va spune.
duminică, 26 aprilie 2009
joi, 23 aprilie 2009
Dreptul la replica - by Ghanima Atreides
Un prieten avea la status pe messenger asta: Love? Truth? Beauty? I prefer negotiable securities. Sa va traduc ce inteleg eu din asta. Iubire? Adevar? Frumusete? Eu prefer sa traiesc intr-o securitate negociabila. I-am spus ca nu-mi place asta si m-a intrebat de ce. Ii raspund aici. Iubire.. fara asta nu mai e nimic. E ceea ce ne anima, ceea ce tine universul impreuna. Fara iubire suntem goi, suntem niste automate programate. Adevarul....e ceva ce foarte putini mai stiu astazi ce inseamna si asta e trist. Frumusetea e relativa... Dar sa traiesti intr-o securitate negociabila asta inseamna ca o sa te lupti tot timpul sa o mentii. Asta inseamna sa joci un joc de compromisuri cu viata. Nu sa o traiesti. Sa lupti tot timpul ca sa mentii un status quo. Sfatul meu? Nu fa asta. Pentru ca pe masura ce te afunzi o sa-ti fie foarte greu sa iesi la suprafata. Si la un moment dat o sa renunti sa mai lupti.
"We say atoms are bound by weak attractors. Why not admit the truth: the Universe is held together by love."
"We say atoms are bound by weak attractors. Why not admit the truth: the Universe is held together by love."
marți, 21 aprilie 2009
Multumiri...
Je o sa aiba ceva de comentat la ce am scris aici, dar asta e :).
Eu si Ghanima ii multumim lui Je ca ne-a cedat acest blog, pe care nu il mai folosea. Ce m-a atras la blogul asta a fost titlul. In a mirror, darkly. Ceea ce vedem cand privim cateodata adanc in oglinda. Alteregoul "dark" pe care il avem fiecare. El va publica aici. Noi doar vom privi si vom citi. - Leto II
Ce scriu acum este pentru un prieten drag. Asta mi-ai spus-o mie candva, remember?
" Solutia cea mai simpla este de obicei cea corecta" Acum ti-o spun eu tie. Si stii la ce ma refer. Acum o serie de clarificari. Cei care au citit Frank Herbert stiu ca Ghanima si Leto II sunt frati. Noi nu suntem :). Eu si Leto suntem casatoriti de 4 ani si credem in ceva in ce foarte putini mai cred acum. In iubire. (citesti Je?). Suntem pasionati de SF si asta o sa se reflecte aici. Povestirile de mai jos nu sunt opera noastra dar le-am publicat pentru ca autorul a ales sa ramana anonim. Vor urma si altele :) - Ghanima
Eu si Ghanima ii multumim lui Je ca ne-a cedat acest blog, pe care nu il mai folosea. Ce m-a atras la blogul asta a fost titlul. In a mirror, darkly. Ceea ce vedem cand privim cateodata adanc in oglinda. Alteregoul "dark" pe care il avem fiecare. El va publica aici. Noi doar vom privi si vom citi. - Leto II
Ce scriu acum este pentru un prieten drag. Asta mi-ai spus-o mie candva, remember?
" Solutia cea mai simpla este de obicei cea corecta" Acum ti-o spun eu tie. Si stii la ce ma refer. Acum o serie de clarificari. Cei care au citit Frank Herbert stiu ca Ghanima si Leto II sunt frati. Noi nu suntem :). Eu si Leto suntem casatoriti de 4 ani si credem in ceva in ce foarte putini mai cred acum. In iubire. (citesti Je?). Suntem pasionati de SF si asta o sa se reflecte aici. Povestirile de mai jos nu sunt opera noastra dar le-am publicat pentru ca autorul a ales sa ramana anonim. Vor urma si altele :) - Ghanima
Intre un pas si celalalt - by Leto
Ma duc catre magazin sa-mi mai cumpar tigari. Rutina zilnica. Imi pun gluga in cap, afara iar ploua marunt. Ma uit nemultumit la maneca murdara a gecii si-mi repet pentru a milioana oara ca trebuie sa-mi cumpar masina de spalat. Ridic piciorul sa sar peste balta murdara urechile mi se infunda brusc si ametesc. Pun piciorul jos si ma uit mirat in jur. Nu mai ploua. Cerul e senin. Raman pe loc cu senzatia ca ceva este extrem de gresit. Undeva in subconstient imi zbaranie o alarma. Imi iau tigarile si ma intorc acasa. Pe drum ma uit curios la maneca gecii. Am o senzatie ciudata cand o privesc..ca nu ar trebui sa fie asa curata. Deschid usa..si ea imi sare in brate :"Doamne cat ai stat sa cumperi un pachet de tigari". Imi zambeste si ma uit la ea din usa cum se aseaza pe canapea pune picioarele pe fotoliu si rasfoieste o revista. Viata mea e perfecta. Ma duc in bucatarie sa-mi fac o cafea. Zambesc si totusi ceva ma racaie, am impresia ca tot ce e in jur e gresit. E ca momentul cand te trezesti brusc dintr-un vis si nu deosebesti realitatea de vis.
Zilele trec, viata noastra e frumoasa, mergem la film, ne plimbam stam cuibariti pe canapea doar ca sa stam aproape. Suntem fericiti. Imi zambeste " Sa-mi iei tigari". Ii zambesc si eu si intru iar in casa sa o sarut. Plec, cobor treptele fericit sar cate doua cum faceam cand eram copil. Urechile mi se infunda, ametesc si cad. E noapte si frig...pamantul se zguduie, exploziile se aud din ce mai aproape. Sunt intr-un sant, ud pana la piele si strang speriat in maini o arma. O mana mi se infige in guler " Miscaaaa-te!!" Sergentul ma trage dupa el si realizez ca sunt plin de sange. Lesin.
Sunt din nou acasa, am permisie o saptamana de la iesirea din spital. Razboiul e undeva in urma..dar se simte si aici. Oamenii sunt tacuti, merg pe strada cu miscari furise de parca s-ar ascunde. Nu ma simt bine aici..e ceva care ma racaie..o alarma imi bazaie undeva in subconstient. Cumpar flori de la o vanzatoare care se uita ciudat la mine si ma indepartez grabit. Am ajuns..merg pe alee incet, nu ma grabesc, nu am de ce. Stiu ca e tot acolo. Ma asteapta. Am ajuns. Pun florile jos ma asez si imi scot tigarile. Fumez, ma uit in jur..stiu ca o dureze ceva timp pana cand o sa pot sa-i privesc mormantul. Si stau acolo ore in sir vorbindu-i, fumand tigara de la tigara. Cand in sfarsit ma ridic sa plec observ ca nu mai am tigari. Ma indrept spre alee ridic piciorul sa trec peste o piatra, ametesc..si sunt cu ea pe canapea, mana ei se odihneste in mana mea..totul e perfect totul e bine. Doar alarma din creier suna din ce in ce mai tare. Ma incrunt..sunt tot aici cu mana ei in mana mea..dar ma privesc din afara, de parca privesc un film. Inchid ochii si cand ii deschid simt ploaia pe fata. Ma uit in jos si ma vad cu piciorul ridicat incercand sa sar peste balta murdara. Las piciorul jos si lacrimile mi se amesteca cu ploaia. Plec, obosit..extrem de obosit sa-mi iau tigari. Time's up..
Zilele trec, viata noastra e frumoasa, mergem la film, ne plimbam stam cuibariti pe canapea doar ca sa stam aproape. Suntem fericiti. Imi zambeste " Sa-mi iei tigari". Ii zambesc si eu si intru iar in casa sa o sarut. Plec, cobor treptele fericit sar cate doua cum faceam cand eram copil. Urechile mi se infunda, ametesc si cad. E noapte si frig...pamantul se zguduie, exploziile se aud din ce mai aproape. Sunt intr-un sant, ud pana la piele si strang speriat in maini o arma. O mana mi se infige in guler " Miscaaaa-te!!" Sergentul ma trage dupa el si realizez ca sunt plin de sange. Lesin.
Sunt din nou acasa, am permisie o saptamana de la iesirea din spital. Razboiul e undeva in urma..dar se simte si aici. Oamenii sunt tacuti, merg pe strada cu miscari furise de parca s-ar ascunde. Nu ma simt bine aici..e ceva care ma racaie..o alarma imi bazaie undeva in subconstient. Cumpar flori de la o vanzatoare care se uita ciudat la mine si ma indepartez grabit. Am ajuns..merg pe alee incet, nu ma grabesc, nu am de ce. Stiu ca e tot acolo. Ma asteapta. Am ajuns. Pun florile jos ma asez si imi scot tigarile. Fumez, ma uit in jur..stiu ca o dureze ceva timp pana cand o sa pot sa-i privesc mormantul. Si stau acolo ore in sir vorbindu-i, fumand tigara de la tigara. Cand in sfarsit ma ridic sa plec observ ca nu mai am tigari. Ma indrept spre alee ridic piciorul sa trec peste o piatra, ametesc..si sunt cu ea pe canapea, mana ei se odihneste in mana mea..totul e perfect totul e bine. Doar alarma din creier suna din ce in ce mai tare. Ma incrunt..sunt tot aici cu mana ei in mana mea..dar ma privesc din afara, de parca privesc un film. Inchid ochii si cand ii deschid simt ploaia pe fata. Ma uit in jos si ma vad cu piciorul ridicat incercand sa sar peste balta murdara. Las piciorul jos si lacrimile mi se amesteca cu ploaia. Plec, obosit..extrem de obosit sa-mi iau tigari. Time's up..
Robotei - by Ghanima
Esti un individ care respira, care se bucura cand simte adierea vantului,care intinde bratele, lasa capul pe spate cand ploua si absoarbe ploaia cu toata fiinta. Esti un individ care alearga prin padure si se aseaza la umbra unui copac si asculta linistea. Esti un individ cu sete de cunoastere, un individ care vrea sa afle secretele universului, un individ care vrea sa distruga limitele si sa zboare din ce in ce mai sus, acolo in spatiu printre stele unde stie ca ii este locul. Esti un individ care face ceea ce vrea, ceea ce isi doreste sa faca. Esti un individ cu vise si cu dorinta de a le implini. Esti un individ care iubeste si este iubit. Esti un individ care se duce la munca, esti un individ care in weekend alearga sa descopere misterele universului, esti un individ cu o familie, esti un individ care face sex, esti un individ cu rate la banca, esti un individ care candva vroia sa zboare catre stele, esti un individ care face compromisuri. Esti un robotel care alearga dimineata catre munca, esti un robotel care munceste sa plateasca ratele, esti un robotel care alearga prin ploaie sa se puna la adapost, esti un robotel care se uita la stele fara sa simta nimic, esti un robotel dintre milioanele de robotei care alearga in fiecare zi victime ale aceleiasi programari facand acelasi luncru executand aceleasi programe pana la extenuare. Esti un robotel pe care nimic nu-l mai tine la suprafata care incepe incet, incet sa se afunde, esti un robotel care se clatina si cade,si nimeni nu observa robotelul rupt, distrus printre miile de robotei care alearga in toate partile facand ceea ce sunt programati sa faca.... Cand m-am transformat in robotel?
Time Frame - by Ghanima
M-am trezit acoperit de sudoare. Rece. Ca in fiecare dimineata..
Ma ridic din pat si ma duc la baie. Inima imi bate sa-mi sparga pieptul. Ca in fiecare dimineata..Acelasi cosmar imi bantuie noptile..dar e din ce in ce mai clar si imi e din ce in ce mai greu sa ma trezesc din el. Imi dau cu apa rece pe fata si ma privesc in oglinda. Imagine e difuza, lumina palpaie si cu coada ochiului vad o reflexie in oglinda. Ma intorc brusc si decorul baii dispare..sunt iar in padure, in padurea blestemata din vis. Cerul e atat de aproape ca pare sa se prabuseasca, ploaia se scurge marunt printre frunze. Il aud venind din spatele meu, calcand pe frunze, indoind tufisurile. Incep sa alerg si alerg fara sa ma uit in spate, alerg cat pot de repede pana ma prabusesc cu rasuflarea taiata intr-un luminis..In jurul meu sunt frunze si disting in stanga o stralucire metalica. O arma...O ridic ma uit la ea scot din reflex incarcatorul il bag inapoi armez si astept. Stiu ca e aproape il pot simti, il aud invartindu-se in jurul meu asteptand momentul propice sa ma atace. Si brusc il aud calcand in stanga mea. Ma intorc si stam fata in fata cu armele unul spre celalalt. Il recunosc acum...e schimbat dar e tot el. Timpul pare sa se opreasca..ii sudiez trasaturile..e mai slab si fata parca e din piatra, o cicatrice ii strabate gura coborand spre gat, tuns scurt ca de obicei, poarta o armura care pare sa-i acopere tot corpul si arma lui pare sa fie la fel ca a mea doar un model mai avansat. Ploaia reincepe brusc, puternic imi intra in ochi si ma uit la el cum se bucura de ea ca cineva care nu a mai simtit ploaia pe fata de ani. Il intreb " de ce?" si inainte sa raspunda ridic arma si trag...Nu am asteptat raspunsul pentru ca nu aveam de ce..Il stiam. Acelasi raspuns pe care il primisem si de la ceilalti..
Ma uit la corpul prabusit si ma vad pe mine..de fiecare data ma vad pe mine. De asta imi este atat de usor sa-i recunosc pentru ca sunt eu. Sunt eu cu cativa ani mai mare, sunt eu mai batran dar intotdeauna eu.. Arunc arma si ma intorc si ma trezesc inapoi in baie privindu-ma in oglinda.
Ma intreb cat de mult mai am pana la bariera, pana sa ma scufund intr-o stare de nebunie, pana cand nu o sa mai disting realitatea..
Pentru ca cosmarul va reincepe din nou si din nou...Pana cand?
Ma ridic din pat si ma duc la baie. Inima imi bate sa-mi sparga pieptul. Ca in fiecare dimineata..Acelasi cosmar imi bantuie noptile..dar e din ce in ce mai clar si imi e din ce in ce mai greu sa ma trezesc din el. Imi dau cu apa rece pe fata si ma privesc in oglinda. Imagine e difuza, lumina palpaie si cu coada ochiului vad o reflexie in oglinda. Ma intorc brusc si decorul baii dispare..sunt iar in padure, in padurea blestemata din vis. Cerul e atat de aproape ca pare sa se prabuseasca, ploaia se scurge marunt printre frunze. Il aud venind din spatele meu, calcand pe frunze, indoind tufisurile. Incep sa alerg si alerg fara sa ma uit in spate, alerg cat pot de repede pana ma prabusesc cu rasuflarea taiata intr-un luminis..In jurul meu sunt frunze si disting in stanga o stralucire metalica. O arma...O ridic ma uit la ea scot din reflex incarcatorul il bag inapoi armez si astept. Stiu ca e aproape il pot simti, il aud invartindu-se in jurul meu asteptand momentul propice sa ma atace. Si brusc il aud calcand in stanga mea. Ma intorc si stam fata in fata cu armele unul spre celalalt. Il recunosc acum...e schimbat dar e tot el. Timpul pare sa se opreasca..ii sudiez trasaturile..e mai slab si fata parca e din piatra, o cicatrice ii strabate gura coborand spre gat, tuns scurt ca de obicei, poarta o armura care pare sa-i acopere tot corpul si arma lui pare sa fie la fel ca a mea doar un model mai avansat. Ploaia reincepe brusc, puternic imi intra in ochi si ma uit la el cum se bucura de ea ca cineva care nu a mai simtit ploaia pe fata de ani. Il intreb " de ce?" si inainte sa raspunda ridic arma si trag...Nu am asteptat raspunsul pentru ca nu aveam de ce..Il stiam. Acelasi raspuns pe care il primisem si de la ceilalti..
Ma uit la corpul prabusit si ma vad pe mine..de fiecare data ma vad pe mine. De asta imi este atat de usor sa-i recunosc pentru ca sunt eu. Sunt eu cu cativa ani mai mare, sunt eu mai batran dar intotdeauna eu.. Arunc arma si ma intorc si ma trezesc inapoi in baie privindu-ma in oglinda.
Ma intreb cat de mult mai am pana la bariera, pana sa ma scufund intr-o stare de nebunie, pana cand nu o sa mai disting realitatea..
Pentru ca cosmarul va reincepe din nou si din nou...Pana cand?
Story - by Leto
Nu sunt om....dar nu sunt nici zeu. Pur si simplu am esuat aici...
Zeci, sute de ani s-au scurs peste planeta. Am vazut-o arida, am vazut-o verde, am vazut-o albastra... am vazut-o cum nici un muritor nu a vazut-o vreodata...inrosita de sange...curatata apoi de ape.
Ce fac aici?
Incerc sa evadez...incerc sa ma intorc acasa.
Acasa pentru voi nu are nici un sens, nu puteti intelege ce inseamna cuvantul acesta pentru mine
Voi va stiti existenta voastra pasiva...drumurile catre serviciu in fiecare zi, intoarcerea in cubul de ciment pe care voi il numiti casa, stiti sa faceti dragoste si sa va uitati la televizor, stiti sa navigati pe net si sa cititi bloguri. Si apoi a doua zi stiti sa va reluati rutina.... Nu mai priviti catre cer cu speranta cum faceati odinioara...cu speranta ca mai e ceva acolo...
Nu mai stiti sa sperati, ati cazut in rutina, va duceti existenta fara sa stiti ce se petrece in jurul vostru fara sa va mai pese.
Cand am ajuns aici am cunoscut o civilizatie tanara, puternica si am sperat...am sperat ca va voi putea indruma catre calea care sa va aduca alaturi de fratii vostrii de acolo de sus. Desi speranta mea nu a murit...am privit cum va adanciti in bezna fara sa pot sa fac nimic sa va ajut.
Acum imi dau seama ca am gresit..ca ar fi trebuit sa lupt pentru voi, alaturi de voi. Dar acum este prea tarziu. Asa cum si noi am facut greselile noastre asa le veti face si voi. Calea catre stele va este inchisa...cel putin pentru moment. Inca mai cred ca este speranta pentru voi...inca mai sper.
Timpul meu intre voi se apropie de sfarsit...semnalul de ajutor pe care l-am trimis cand am esuat aici a ajuns la semenii mei. Nava trimisa sa ma recupereze se apropie. Este o nava veche fara hiperpropulsie si de aceea i-a luat atat de mult timp sa ajunga aici. Timp in care am respirat, am trait, am iubit alaturi de voi. Timp in care v-am vazut creeand cela mai magnifice capodopere si cele mai ingrozitoare arme de distrugere in masa.
Sunteti ingrozitori dar si minunati in acelasi timp.
Va parasesc cu speranta ca ma voi intoarce candva si va voi gasi schimbati, mai buni si gata sa va reintalniti cu fratii vostri demult pierduti. Sunt sigur ca atunci cand ne vom intoarce veti lasa la o parte diferentele si ne veti intampina cu bratele deschise.
Urmatorul fragment face parte din inregistrarile proiectului clasificat secret SDI (Strategic Defensive Initiative) initiat de Ronald Reagan in 1938.
''La data (indescifrabil) ora 1340 NASA a detectat un obiect neidentificat (denumit in continuare ''Sierra1") care s-a pozitionat pe o orbita geosincrona. In conformitate cu prevederile art. 14/321 din proicetul SDI ''Sierra1'' a fost considerat ostil si a fost distrus de 4 rachete strategice de tip 3 pozitionate pe platforma de aparare. ''Sierra1'' a iesit de pe orbita si a ars in atmosfera terestra. Bucatile recuperate au fost transportate in Nevada (Area 51). Nu au existat supravietuitori si nu s-au recuperat cadavre.''
Am venit la voi in pace, am venit sa va readucem in sanul civilizatiei din care ne-am desprins toti....am venit cu bratele deschise.....si mi-am privit semenii arzand in atmosfera...o nava de recuperare neinarmata distrusa, transformata in bucati de metal contorsionat. V-am judecat prea bland am fost orbit de speranta...si din nefericire inca mai cred ca exista o sansa...dar din nefericire numai eu cred asta...pentru ca urmatoarea nava care va veni sa vada ce s-a intamplat cu prima nu va mai fi o nava de recuperare..va fi o nava de razboi si va fi inarmata...si nu va mai fi usor de distrus. Si ce voi nu stiti e ca legile dupa care ne ghidam noi sunt simple...orice distrugere neprovocata a unei nave pasnice de recuperare sau unei echipe de prim contact se pedepseste prin anihilare...distrugerea nucleara a planetei. Pentru ca nu putem permite unei civilizatii ca a voastre sa imprastie ura si razboiul in galaxie.
Si pentru ca am gresit crezand in voi, voi ramane aici in momentul acela, voi pieri cu voi in furtuna de foc care va veni si voi plange stiind ca v-ati facut-o singuri, voi cu orgoliul si prostia voastra nemasurata.....
Zeci, sute de ani s-au scurs peste planeta. Am vazut-o arida, am vazut-o verde, am vazut-o albastra... am vazut-o cum nici un muritor nu a vazut-o vreodata...inrosita de sange...curatata apoi de ape.
Ce fac aici?
Incerc sa evadez...incerc sa ma intorc acasa.
Acasa pentru voi nu are nici un sens, nu puteti intelege ce inseamna cuvantul acesta pentru mine
Voi va stiti existenta voastra pasiva...drumurile catre serviciu in fiecare zi, intoarcerea in cubul de ciment pe care voi il numiti casa, stiti sa faceti dragoste si sa va uitati la televizor, stiti sa navigati pe net si sa cititi bloguri. Si apoi a doua zi stiti sa va reluati rutina.... Nu mai priviti catre cer cu speranta cum faceati odinioara...cu speranta ca mai e ceva acolo...
Nu mai stiti sa sperati, ati cazut in rutina, va duceti existenta fara sa stiti ce se petrece in jurul vostru fara sa va mai pese.
Cand am ajuns aici am cunoscut o civilizatie tanara, puternica si am sperat...am sperat ca va voi putea indruma catre calea care sa va aduca alaturi de fratii vostrii de acolo de sus. Desi speranta mea nu a murit...am privit cum va adanciti in bezna fara sa pot sa fac nimic sa va ajut.
Acum imi dau seama ca am gresit..ca ar fi trebuit sa lupt pentru voi, alaturi de voi. Dar acum este prea tarziu. Asa cum si noi am facut greselile noastre asa le veti face si voi. Calea catre stele va este inchisa...cel putin pentru moment. Inca mai cred ca este speranta pentru voi...inca mai sper.
Timpul meu intre voi se apropie de sfarsit...semnalul de ajutor pe care l-am trimis cand am esuat aici a ajuns la semenii mei. Nava trimisa sa ma recupereze se apropie. Este o nava veche fara hiperpropulsie si de aceea i-a luat atat de mult timp sa ajunga aici. Timp in care am respirat, am trait, am iubit alaturi de voi. Timp in care v-am vazut creeand cela mai magnifice capodopere si cele mai ingrozitoare arme de distrugere in masa.
Sunteti ingrozitori dar si minunati in acelasi timp.
Va parasesc cu speranta ca ma voi intoarce candva si va voi gasi schimbati, mai buni si gata sa va reintalniti cu fratii vostri demult pierduti. Sunt sigur ca atunci cand ne vom intoarce veti lasa la o parte diferentele si ne veti intampina cu bratele deschise.
Urmatorul fragment face parte din inregistrarile proiectului clasificat secret SDI (Strategic Defensive Initiative) initiat de Ronald Reagan in 1938.
''La data (indescifrabil) ora 1340 NASA a detectat un obiect neidentificat (denumit in continuare ''Sierra1") care s-a pozitionat pe o orbita geosincrona. In conformitate cu prevederile art. 14/321 din proicetul SDI ''Sierra1'' a fost considerat ostil si a fost distrus de 4 rachete strategice de tip 3 pozitionate pe platforma de aparare. ''Sierra1'' a iesit de pe orbita si a ars in atmosfera terestra. Bucatile recuperate au fost transportate in Nevada (Area 51). Nu au existat supravietuitori si nu s-au recuperat cadavre.''
Am venit la voi in pace, am venit sa va readucem in sanul civilizatiei din care ne-am desprins toti....am venit cu bratele deschise.....si mi-am privit semenii arzand in atmosfera...o nava de recuperare neinarmata distrusa, transformata in bucati de metal contorsionat. V-am judecat prea bland am fost orbit de speranta...si din nefericire inca mai cred ca exista o sansa...dar din nefericire numai eu cred asta...pentru ca urmatoarea nava care va veni sa vada ce s-a intamplat cu prima nu va mai fi o nava de recuperare..va fi o nava de razboi si va fi inarmata...si nu va mai fi usor de distrus. Si ce voi nu stiti e ca legile dupa care ne ghidam noi sunt simple...orice distrugere neprovocata a unei nave pasnice de recuperare sau unei echipe de prim contact se pedepseste prin anihilare...distrugerea nucleara a planetei. Pentru ca nu putem permite unei civilizatii ca a voastre sa imprastie ura si razboiul in galaxie.
Si pentru ca am gresit crezand in voi, voi ramane aici in momentul acela, voi pieri cu voi in furtuna de foc care va veni si voi plange stiind ca v-ati facut-o singuri, voi cu orgoliul si prostia voastra nemasurata.....
Noapte - by Leto
Noapte
Intr-o noapte de mai ne-am cunoscut. Pe net. Intamplator. Am vorbit, am ras impreuna si am plans impreuna. Intr-un an o cunosteam mai bine decat ma cunosteam pe mine, ii stiam gandurile ii simteam prezenta in fata monitorului. Impreuna eram un intreg. Cand isi serba ziua de nastere eram acolo in fata webcamului si suflam alaturi de ea in lumanarile de pe monitor. Cand a fost bolnava mi-am luat concediu si am stat alaturi de ea. Ne desparteau kilometri de drum, kilometri de cabluri si fibra optica.
Intr-o zi nu a mai intrat. Nu m-am ingrijorat, se mai intamplase. Am inceput sa ma ingrijorez dupa patru zile. Ma obisnuisem atat de mult cu prezenta ei incat simteam ca lipseste o parte din mine. Am devenit nervos, am reinceput sa fumez..uimit de efectul pe care il avea despartirea asupra mea. Dupa doua saptamani m-am hotarat..am cautat in agenda telefonului numarul pe care nu-l folosisem nicodata. Am stat cu telefonul intre palme multa vreme, am fumat o tigara, doua. Nu reuseam sa ma conving sa sun imi era frica. O frica irationala, rea. Mi-am aprins a treia tigara si am apasat butonul verde. A sunat...mult, foarte mult. O voce de femeie a raspuns....tarziu. '' Da...''. Cuvintele mi s-au rostogolit pe buze mai mult din reflex '' Buna seara doamna..as vrea sa vorbesc cu Alina..sunt un prieten..vechi''. S-a lasat linistea..o liniste sumbra. Pana si staticul era undeva in spate, infundat. ''Alina...Alina..s-a dus...''. Tonul ei, linistea, frica irationala dinainte..totul a capatat sens. Ochii mi-au ramas deschisi, mari privind fix inainte catre un punct unde de fapt nu vedeau nimic. Am dat drumul telefonului am deschis usa si am iesit. Am mers surd la zgomotele din jurul meu, am mers inainte fara oprire. M-am urcat in masina fara sa-mi dau seama cum am facut-o si am plecat. Nu stiu cat am mers sau unde. Drumul s-a ingustat, asfaltul a disparut. O ceata deasa s-a lasat brusc, atat de deasa incat lumina farururilor se reflecta la mai putin de un metru in fata. Am oprit si am coborat din masina. Mi-am aprins o alta tigara si m-am uitat in jur..ceata incepuse sa se disperseze. Am vazut un drum de tara neasfaltat, padure in jur si la 20 de metri in fata o fantana. La fantana o silueta in alb invartea cu greutate roata. Brusc am devenit constient de linistea din jur, o liniste dureroasa. Singurul zgomot era scartaitul rotii. M-am dus catre fantana incet in pas de plimbare. Silueta a devenit o fata in rochie alba o rochie ca de mireasa. Mi-am intors privirea catre masina si am vazut cum farurile palpaie si se sting..apoi masina s-a topit incet..drumul a disparut. Priveam toate acestea fara mirare ca si cum ar fi fost normal sa se intample.Cand m-am intors fata intorsese capul catre mine... Era ea..Alina. Imi zambea. Cuprins de o fericire fara margini am inceput sa alerg catre ea..hainele mi-au disparut s-au topit de pe mine dar nu conta. Alergam gol, fericit, am inceput sa plutesc. Mi-am privit mana si am vazut ca devenise transparenta. Ma topeam dar nu avea importanta..ea era acolo...ma astepta. Si am continuat sa zbor...
Intr-o noapte de mai ne-am cunoscut. Pe net. Intamplator. Am vorbit, am ras impreuna si am plans impreuna. Intr-un an o cunosteam mai bine decat ma cunosteam pe mine, ii stiam gandurile ii simteam prezenta in fata monitorului. Impreuna eram un intreg. Cand isi serba ziua de nastere eram acolo in fata webcamului si suflam alaturi de ea in lumanarile de pe monitor. Cand a fost bolnava mi-am luat concediu si am stat alaturi de ea. Ne desparteau kilometri de drum, kilometri de cabluri si fibra optica.
Intr-o zi nu a mai intrat. Nu m-am ingrijorat, se mai intamplase. Am inceput sa ma ingrijorez dupa patru zile. Ma obisnuisem atat de mult cu prezenta ei incat simteam ca lipseste o parte din mine. Am devenit nervos, am reinceput sa fumez..uimit de efectul pe care il avea despartirea asupra mea. Dupa doua saptamani m-am hotarat..am cautat in agenda telefonului numarul pe care nu-l folosisem nicodata. Am stat cu telefonul intre palme multa vreme, am fumat o tigara, doua. Nu reuseam sa ma conving sa sun imi era frica. O frica irationala, rea. Mi-am aprins a treia tigara si am apasat butonul verde. A sunat...mult, foarte mult. O voce de femeie a raspuns....tarziu. '' Da...''. Cuvintele mi s-au rostogolit pe buze mai mult din reflex '' Buna seara doamna..as vrea sa vorbesc cu Alina..sunt un prieten..vechi''. S-a lasat linistea..o liniste sumbra. Pana si staticul era undeva in spate, infundat. ''Alina...Alina..s-a dus...''. Tonul ei, linistea, frica irationala dinainte..totul a capatat sens. Ochii mi-au ramas deschisi, mari privind fix inainte catre un punct unde de fapt nu vedeau nimic. Am dat drumul telefonului am deschis usa si am iesit. Am mers surd la zgomotele din jurul meu, am mers inainte fara oprire. M-am urcat in masina fara sa-mi dau seama cum am facut-o si am plecat. Nu stiu cat am mers sau unde. Drumul s-a ingustat, asfaltul a disparut. O ceata deasa s-a lasat brusc, atat de deasa incat lumina farururilor se reflecta la mai putin de un metru in fata. Am oprit si am coborat din masina. Mi-am aprins o alta tigara si m-am uitat in jur..ceata incepuse sa se disperseze. Am vazut un drum de tara neasfaltat, padure in jur si la 20 de metri in fata o fantana. La fantana o silueta in alb invartea cu greutate roata. Brusc am devenit constient de linistea din jur, o liniste dureroasa. Singurul zgomot era scartaitul rotii. M-am dus catre fantana incet in pas de plimbare. Silueta a devenit o fata in rochie alba o rochie ca de mireasa. Mi-am intors privirea catre masina si am vazut cum farurile palpaie si se sting..apoi masina s-a topit incet..drumul a disparut. Priveam toate acestea fara mirare ca si cum ar fi fost normal sa se intample.Cand m-am intors fata intorsese capul catre mine... Era ea..Alina. Imi zambea. Cuprins de o fericire fara margini am inceput sa alerg catre ea..hainele mi-au disparut s-au topit de pe mine dar nu conta. Alergam gol, fericit, am inceput sa plutesc. Mi-am privit mana si am vazut ca devenise transparenta. Ma topeam dar nu avea importanta..ea era acolo...ma astepta. Si am continuat sa zbor...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
